Skip to Main Navigation
COMUNICAT DE PRESĂ 31 octombrie 2018

Raportul „Doing Business“: Un nou record a fost stabilit prin implementarea unui număr de 314 reforme menite să amelioreze climatul de afaceri pe mapamond

WASHINGTON, 31 octombrie 2018 – Guvernele din toată lumea au stabilit un record în lupta lor împotriva birocraţiei, prin amplificarea eforturilor dedicate susţinerii sectorului privat, implementând în ultimul an nu mai puţin de 314 reforme pentru mediul de afaceri, se arată în raportul Băncii Mondiale intitulat Doing Business 2019: Training for Reform, dat publicității astăzi.

Reformele, desfășurate în 128 de țări, sunt menite să aducă beneficii IMM-urilor, dar şi antreprenorilor, şi susţin crearea de noi locuri de muncă, precum şi stimularea investiţiilor private. Proiectele implementate în acest an depăşesc recordul de 290 de reforme, stabilit în urmă cu doi ani.

„Sectorul privat are o importanţă-cheie pentru o creșteri economică sustenabile și pentru eradicarea sărăciei în toată lumea,” a declarat Preşedintele Grupului Băncii Mondiale, dl. Jim Yong Kim. „Regulile corecte, eficiente şi transparente, care sunt promovate prin Doing Business, constituie fundaţia oricărei economii vibrante şi a oricărui mediu antreprenorial. Pentru guverne este de o importanţă critică să-şi accelereze eforturile de creare a condiţiilor necesare pentru ca întreprinderile private să prospere, dând astfel posibilitatea comunităților să prospere şi ele.“

În raportul citat se constată că reformele sunt implementate acolo unde sunt cel mai necesare, economiile din ţările cu venituri scăzute şi medii spre scăzute implementând 172 de reforme. În Africa sub-sahariană, un număr record de 40 de state au implementat 107 reforme, ceea ce constituie încă un număr-record de reforme pentru cel de-al treilea an consecutiv, la nivelul acestei regiuni. Orientul Mijlociu şi regiunea Africii de Nord au înregistrat şi ele un nou maxim cu 43 de reforme.

Indicatorul Starting a Business (demararea unei afaceri) a continuat să se îmbunătăţească, cu 50 de reforme în anul studiat. Indicatorii Enforcing Contracts (implementarea contractelor) şi Getting Electricity (introducerea electricităţii) au înregistrat şi ei valori semnificative la nivelul reformelor (49 şi, respectiv, 26).

În clasamentele anuale ale Băncii Mondiale privitoare la „ease of doing business“ (uşurinţa de a face afaceri), principalele 10 economii sunt Noua Zeelandă, Singapore şi Danemarca, care îşi păstrează locurile unu, doi şi trei pentru cel de-al doilea an consecutiv, urmate de Hong Kong, Coreea de Sud, Georgia, Norvegia, SUA, Marea Britanie şi FYR Macedonia.

La capitolul schimbări notabile constatate anul acesta la nivelul primelor 20 de economii din lume, Emiratele Arabe Unite (EAU) intră şi ele în acest clasament pentru prima oară, direct pe locul 11, în timp ce Malaezia şi Mauritius urcă şi ele în clasament, ajungând pe locurile 15 şi, respectiv, 20. În anul care a trecut, Malaezia a implementat şase reforme, Mauritius cinci, iar EAU patru. Reformele din Mauritius au inclus eliminarea unei bariere de gen menite să egalizeze oportunităţile de deschidere a unei afaceri pentru femei şi bărbaţi.

Anul acesta, cele 10 economii care au înregistrat progrese, pe baza reformelor implementate, sunt Afghanistan, Djibouti, China, Azerbaidjan, India, Togo, Kenya, Coasta de Fildeş, Turcia şi Rwanda. Cu câte şase reforme fiecare, Djibouti şi India sunt în Top 10 pentru cel de-al doilea an consecutiv. Afghanistanul şi Turcia, care au înregistrat pentru prima oară progrese semnificative, au implementat o serie întreagă de reforme-record, cu durata de câte un an, implementând cinci şi, respectiv, şapte, reforme.

„Diversitatea constatată la nivelul economiilor care au înregistrat evoluţii importante evidenţiază faptul că economiile de toate dimensiunile şi de toate nivelurile, din punctul de vedere al veniturilor, şi chiar şi cele aflate într-o situaţie de conflict, pot înregistra progrese la nivelul climatului de afaceri pentru IMM-urile proprii. Doing Business oferă o schemă/ pe care guvernele o pot utiliza pentru a spori nivelul de încredere în mediul de afaceri, pentru a susţine inovaţia şi creşterea, precum şi pentru a reduce nivelul corupţiei,” a declarat Shanta Devarajan, Senior Director pentru Economia Dezvoltării şi Economist Şef în cadrul Băncii Mondiale.

Anul acesta, Doing Business a strâns date despre programele de formare oferite funcţionarilor şi utilizatorilor de registre comerciale şi cadastrale. Un studiu de caz din cadrul raportului, care analizează toate aceste date, constată că instruirile obligatorii şi anuale ale funcţionarilor relevanţi sunt asociate cu o funcţionare mai eficientă a registrelor comerciale şi cadastrale.  Un al doilea studiu constatată că instruirile regulate pentru functionarii din domeniul vamal au drept rezultat durate mai scurte de verificare a documentelor vamale şi a conformităţii cu reglementările vamale, ceea ce facilitează mişcarea bunurilor prin vamă. Celelalte două studii de caz se concentrează pe beneficiile aduse de acreditarea electricienilor şi de instruirea judecătorilor.

„Rezultatele din acest an demonstrează în mod clar angajamentul guvernelor, din state mari şi mici, de a susţine antreprenoriatul şi întreprinderile private. Dacă programele de reformă sunt completate cu programe de formare pentru funcționarii publici, impactul reformelor va fi îmbunătățit în continuare, arată noi date "“, a declarat Rita Ramalho, Senior Manager în cadrul Grupului pentru Indicatori Globali din cadrul Băncii Mondiale.

Încă de la prima ediţie, în anul 2003, au fost efectuate peste 3500 de reforme în domeniul mediului de afaceri în 186 dintre cele 190 de economii care sunt monitorizate pentru întocmirea Doing Business.

La nivelul regiunilor studiate, în Asia de Est şi zona Pacific se află două dintre cele 10 economii de top studiate în cadrul Doing Business, şi anume Singapore şi Hong Kong (China). În plus, China este una dintre cele 10 naţiuni care au înregistrat progrese anul acesta, avansând cu peste 30 de locuri, ajungând pe locul 46 în clasamentul mondial. Economiile din regiune au implementat 43 de reforme în ultimul an, cu un avânt important constatat la nivelul domeniilor Starting a Business şi Getting Electricity.

Europa şi Asia Centrală găzduiesc, de asemenea, două dintre cele 10 economii de top ale lumii, Georgia avansând pe locul 6 (de la locul 9 anul trecut), iar FRY Macedonia avansând un loc, ajung pe locul 10. Tot în această zonă se află şi două dintre naţiunile care au înregistrat cele mai mari progrese, şi anume Azerbaidjan şi Turcia. Ritmul reformelor s-a accelerat în această regiune, 54 de reforme fiind implementate în ultimul an, în comparaţie cu numărul analizat de 43 de reforme din anul anterior. Deşi reformele din regiune au avut ca puncte focale toate domeniile cercetate în cadrul Doing Business, foarte multe îmbunătăţiri au fost înregistrate la capitolul autorizaţii de construire (easing construction permitting) şi comerţ transfrontalier (cross border trade).

Un total de 25 de reforme au fost implementate în America Latină şi în Caraibe anul trecut. Brazilia a înregistrat cea mai bună evoluţie, cu patru reforme. Majoritatea reformelor din regiune au avut ca scop îmbunătățirea drepturilor legale ale debitorilor și creditorilor în ceea ce privește tranzacțiile garantate și procesul de înființare a unei afaceri.

Economiile din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi-au accelerat în mod semnificativ ritmul reformelor în ultimul an, cu 43 de reforme, comparativ cu 29 în anul anterior. Anul acesta, în regiune se află şi o economie aflată în Top 20 la nivel mondial, Emiratele Arabe Unite intrând direct pe locul 11, precum şi o economie care a înregistrat un număr maxim de îmbunătăţiri, şi anume Djibouti. Cu toate acestea, în regiune continuă să se manifeste diferenţele de gen, existând obstacole pentru femeile întreprinzător la nivelul a 14 economii.

Ca premieră pentru Asia de Sud, două dintre economiile din regiune şi-au câştigat locuri mult-râvnite în rândul naţiunilor care înregistrează cele mai multe progrese. India îşi continuă agenda de reformă, implementând şase reforme în anul care a trecut, şi avânsând 23 locuri, ajungând pe locul 77 în clasamentul global. India este acum economia cu cea mai mare creştere din zonă. Afghanistanul, cu cinci reforme, a avansat 16 poziţii ajungând pe locul 167 în clasamentele globale. La nivel colectiv, economiile din regiune au îndeplinit 19 reforme în ultimul an. Multe dintre reforme s-au concentrat pe îmbunătăţirea procedurilor de demarare a unei afaceri, pe accesul la credite, plata de taxe şi impozite, precum şi soluţionarea insolvenţei.

Africa sub-sahariană a ridicat din nou ştacheta pentru al treilea an consecutiv, implementând 107 reforme în ultimul an, avansând de pe locul 83 în anul anterior. În plus, anul acesta a fost şi martorul celui mai mare număr de economii care au îndeplinit reforme, 40 dintre cele 48 economii din regiune implementând cel puţin o reformă, comparativ cu numărul de 37 de economii constatat în ultimii doi ani. De asemenea, în regiune se află patru dintre cele 10 economii ce înregistrează progresele cele mai mari, adică Togo, Kenya, Coasta de Fildeş şi Rwanda. Deşi reformele din regiune sunt ample, multe ameliorări s-au înregistrat din punctul de vedere al uşurinţei înregistrării proprietăţilor (easing property registration) şi al soluţionării cazurilor de insolvenţă (resolving insolvency).

Raportul integral şi datele aferente sunt disponibile la adresa www.doingbusiness.org


COMUNICAT DE PRESĂ NR.: 2019/053/DEC

Contact

La Washington:
Indira Chand
+1 (202) 458-0434
+1 (703) 376-7491
ichand@worldbank.org
Pentru solicitări transmisiuni:
Huma Imtiaz
+1 (202) 473-2409
himtiaz@worldbankgroup.org
În București:
Ana Catauta
+40 21 201 0388
acatauta@worldbank.org
Api
Api