Un împrumut în valoare de 200 milioane de euro de care să beneficieze 1.620.000 de elevi și studenți români din 1.100 de licee și 300 de universități de stat
WASHINGTON, 17 aprilie 2015—Azi la Washington, Laura Tuck, Vicepreședinta Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală (ECA), şi Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor Publice din România, au semnat un acord de împrumut având o valoare de 200 de milioane de euro pentru Proiectul privind Învățământul Secundar din România (Romania Secondary Education Project - ROSE).
ROSE, cel mai mare proiect privind învățământul sprijinit de către Banca Mondială în Europa și Asia Centrală, are drept obiectiv sporirea șanselor studenților de a finaliza cu succes ciclul învățământului terțiar. Va fi implementat de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice în următorii șapte ani. Împrumutul a fost aprobat de către Consiliul Director al Băncii Mondiale la data de 16 martie 2015.
„Este o onoare pentru mine să mă aflu astăzi aici și să semnez acest acord în numele Băncii Mondiale”, a declarat Laura Tuck, Vicepreședinta ECA a Băncii Mondiale. „Evenimentul de astăzi reprezintă o dovadă a performanței României și a dialogului excelent dintre Guvern și Banca Mondială, şi recunoaște importanța educației de calitate pentru toți românii. Ţara se confruntă cu o îmbătrânire a pupulației şi cu o scădere a forței de muncă. Forța de muncă bine calificată şi mai productivă este un element critic pentru a susține creșterea economică în viitor.”