WASHINGTON, 15 ianuarie 2013 - La patru ani de la începutul crizei financiare globale, economia mondială rămâne fragilă iar perspectivele de creştere economică în ţările cu venituri mari rămân şi ele scăzute. Ţările în curs de dezvoltare trebuie să se concentreze pe sporirea potenţialului de creştere al propriilor economii, consolidând în acelaşi timp măsurile-tampon care le ajută să gestioneze riscurile provenite din zona euro şi politica fiscală a SUA, se afirmă într-un raport al Băncii Mondiale intitulat Global Economic Prospects (GEP - Perspectivele Economiei Globale) dat recent publicităţii.
"Redresarea economică rămâne fragilă şi incertă, "umbrind" perspectivele de îmbunătăţire rapidă şi reîntoarcerea la o creştere economică mai robustă," a declarat Preşedintele Grupului Băncii Mondiale, Jim Yong Kim. "Ţările în curs de dezvoltare sunt în continuare remarcabil de rezistente. Însă nu ne putem permite să aşteptăm o reluare a procesului de creştere la nivelul ţărilor cu venituri mari, prin urmare trebuie să continuăm să susţinem ţările în curs de dezvoltare pentru ca acestea să facă investiţii în infrastructură, în sănătate, în învăţământ. Toate acestea vor crea premisele pentru o creştere mai puternică pe care suntem siguri că o vor înregistra în viitor."
Anul trecut, ţările în curs de dezvoltare au înregistrat printre cele mai scăzute rate de creştere economică din ultima decadă, parţial şi datorită unei incertitudini în lunile mai şi iunie 2012 provenită din zona euro. Începând din acel moment, condiţiile de pe piaţa financiară s-au îmbunătăţit în mod spectaculos. Fluxurile de capital internaţionale către ţările în curs de dezvoltare, care s-au redus cu 30% în T2 al anului 2012, au înregistrat şi ele un proces de redresare, iar spread-urile înregistrate la nivelul titlurilor şi-au păstrat constate nivelurile medii pe termen lung, la valoarea aproximativă de bază de 282 puncte. Pieţele bursiere din ţările în curs de dezvoltare au crescut începând din iunie cu 12.6%, iar pieţele de capital în ţările cu venituri mari au crescut cu până la 10.7%. Cu toate acestea, partea reală a economiei a avut un răspuns destul de modest. Randamentul în ţările în curs de dezvoltare s-a accelerat, însă este limitat de investiţiile scăzute şi de activitatea industrială înregistrată în economiile avansate.
"De la speranţele puse într-o redresare care să înregistreze o evoluţie sub forma literei "U", trecând printr-o redresare cu o evoluţie sub forma literei "W", prognoza pentru creşterea globală este supusă unei creşteri "alfabetice". În condiţiile în care guvernele din ţările cu venituri mari se străduiesc să sustenabilizeze politicile fiscale, ţările în curs de dezvoltare ar trebui să poată rezista tentaţiei de a încerca să anticipeze fiecare fluctuaţie din ţările dezvoltate şi, în schimb, să se asigure că propriile lor politici fiscale şi monetare sunt robuste şi capabile să se adapteze la condiţiile naţionale,"a declarat Kaushik Basu, vice-preşedinte senior şi economist-şef la Banca Mondială.
Banca Mondială estimează că PIB-ul global a crescut cu 2,3% în 2012, comparativ cu 2,5%, cât era estimarea conform aşteptărilor formulate în iunie 2012. Se aşteaptă ca această creştere să rămână neschimbată în linii mari, adică o creştere situată în jurul valorii de 2,4% în 2013, înainte de a se consolida treptat ajungându-se la 3,1% în 2014 şi 3,3%* în 2015. Se estimează că PIB-ul înregistrat în ţările în curs de dezvoltare a crescut până la 5,1% în 2012 şi – conform proiecţiilor – va creşte până la 5,5% în 2013, consolidându-se la valoarea de 5,7% în 2014 şi 5.8% în 2015. Faţă de prognozele anterioare, creşterea anticipată pentru ţările cu venituri mari a mai scăzut, ajungându-se la valoarea de 1,3% pentru 2012 şi 2013 şi stabilizându-se la 2,0% în 2014 şi 2,3% până în 2015. Conform proiecţiilor, creşterea în zona euro se va reîntoarce în zona pozitivă abia în anul 2014, existând aşteptări ca PIB-ul să scadă cu până la 0,1% în 2013, înainte de a creşte la 0,9% în 2014 şi la 1,4% în 2015. Per total, comerţul global cu bunuri şi servicii care a crescut cu doar 3,5% în 2012, se aşteaptă să înregistreze o accelerare, crescând posibil până la 6,0% în 2013 şi până la 7,0% până în 2015.
„Slăbiciunea manifestată la nivelul ţărilor cu venituri mari subminează creşterea pe care ar putea-o înregistra ţările în curs de dezvoltare, însă cererea puternică înregistrată pe piaţa internă şi legăturile din ce în ce mai puternice dintre economiile ţărilor în curs de dezvoltare au stat la baza rezistenţei manifestate de aceste ţări – astfel încât, pentru cel de-al doilea an la rând, ţările în curs de dezvoltare au susţinut peste jumătate din creşterea înregistrată la nivel mondial în anul 2012," a declarat Hans Timmer, Director, Grupul pentru Perspective de Dezvoltare, Banca Mondială.
Există şi riscuri la care economia globală este expusă şi care constituie tot atâtea dezavantaje, printre care menţionăm: o încetinire a progresului din cauza crizei din zona euro, probleme legate de creanţe şi fiscalitate în SUA, posibilitatea unei diminuări bruşte a investiţiilor realizate în China şi perturbarea alimentării cu petrol la nivel global. Cu toate acestea, posibilitatea manifestării acestor riscuri şi a posibilului impact pe care l-ar putea avea ele s-a diminuat, iar posibilitatea unei reveniri mai puternice decât se anticipase iniţial la nivelul ţărilor cu venituri mari a crescut.
Deşi sustenabilitatea fiscală în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare nu constituie o problemă, deficitul şi datoriile statului sunt mult mai mari acum decât în anul 2007.
"Pentru a asigura rezistenţa în faţa riscurilor care creează neajunsuri, ţările în curs de dezvoltare trebuie să-şi reconstruiască treptat sistemele fiscal şi monetar, care acum sunt sărăcite, şi trebuie să-şi îmbunătăţească şi plasele de siguranţă sociale şi securitatea alimentară," a declarat Andrew Burns, Director de Macroeconomie Globală şi autor principal al raportului citat.
*Având în vedere valorile ponderate calculate în 2005 pentru paritatea puterii de cumpărare, creşterea globală ar putea ajunge la valori de 3,0, 3,4 şi 4,2% în 2012, 2013 şi respectiv 2015.