Skip to Main Navigation
REPORTAJ

Specialişti ai Băncii Mondiale în parteneriat cu Guvernul României au conceput un program mai echitabil

15 noiembrie 2011


Image


În cadrul unei Analize privind Gradul de Sărăcie şi Impactul Social concepută special pentru România, au fost evaluate opţiunile de înlocuire a ajutoarelor pentru căldură, acordate la nivel naţional, cu un sistem de ajutoare mai bine direcţionat.

Studiul a explorat impactul pe care l-ar putea avea această reformă asupra românilor care trebuie să-şi încălzească locuinţele pentru 5-6 luni pe an.

Această reformă a fost mandatată de Uniunea Europeană pentru ca România să elimine subvenţiile pentru încălzirea apartamentelor şi pentru a susţine şi nevoia Guvernului de a reduce cheltuielile în general, dar şi din dorinţa de a face acest sistem de ajutor mai echitabil.

Doamna Sulfina Barbu, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, doamna Lăcrămioara Corcheş, Director General, Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială, şi domnul Emil Teşliuc, economist senior în cadrul Băncii Mondiale, au prezentat rezultatele acestui studiu la începutul lunii noiembrie.

Doamna Corcheş a declarat că înainte de reformă 21% din populaţia ţării primea 83% din toate subvenţiile pentru căldură, chiar dacă cei mai înstăriţi dintre români reprezentau 40% din grupul respectiv. În acelaşi timp, cei mai săraci din ţară primeau doar o mică parte din asistenţa respectivă.

 


" A fost o mare discrepanţă între distribuţia populaţiei şi modul de acordare a ajutoarelor pentru încălzire, iar acest fapt trebuie corectat "

Lăcrămioara Corcheş

Director General, Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială

A fost o mare discrepanţă între distribuţia populaţiei şi modul de acordare a ajutoarelor pentru încălzire, iar acest fapt trebuie corectat”, a declarat doamna Corcheş.

O echipă ce reuneşte specialişti ai Băncii Mondiale şi reprezentanţi ai Guvernului s-a constituit pentru a stabili modul în care programele alternative ar putea afecta venitul gospodăriilor, resursele financiare ale Guvernului şi acordarea ajutorului de stat. Echipa a lucrat contra cronometru şi cu resurse financiare limitate, însă a putut genera un nou model într-un timp foarte scurt, de aproximativ două luni, care a fost inclus într-o OUG. Conform noului sistem bazat pe valoarea veniturilor, care a fost adoptat în septembrie 2011, costurile fiscale au fost reduse, în timp ce ajutorul a fost direcționat către cei care au cel mai mult nevoie de el.

„În timp ce costul energiei a crescut pentru unii cetăţeni, pentru majoritatea oamenilor aceste costuri au scăzut sau s-au menţinut la acelaşi nivel”, a declarat doamna Barbu. „Cred că echipa a reuşit să conceapă o soluţie care să funcţioneze în România” a încheiat doamna Barbu, adăugând: „Până în prezent, impactul social a fost bun.”

 


Api
Api

Welcome